O ALTFEL DE REVOLUŢIE II

Adevărata revoluţie

Strigătele au început să se înmulţească. Suntem deja la a patra zi în care jandarmii fac ture prelungite. Românii ies în stradă nu pentru a-i trimite pe occidentali afară din ţară, sau pentru soarta lumii arabe şi a injustiţiilor, a cruzimilor şi a nedreptăţilor pe care le fac aliaţii noştri politici şi militari, deşi, aşa cum am spus în prima parte, către ei suntem vânduţi sau chiar cedaţi sistematic. Românul simte că se strânge nodul şi că începe să se sufoce.  Apare piatra, apare maşina incendiată, apar strigătele de disperare, furie şi deznădejde. Vor mai fi. Vor apărea răniţi, iar vocile se vor înmulţi. Fiecare categorie socială îşi va cere într-un final libertatea amanetată inconştient de 22 de ani încoace. Acum sunt câteva mii doar. Majoritatea doar îi urmăresc la televizor, sau de pe balcon. Cu timpul, fiecare va lua o decizie. Nu neapărat să iasă în stradă. Revoluţia pură înseamnă să devii conştient şi să acţionezi ca atare. Restul vine de la sine:

- Procese în care statul e dat în judecată pentru retrocedări ilegale, taxe auto aberante, etc

- Debranşări de la reţelele de încălzire, pentru cei care îşi permit şi care realizează că sunt jegmăniţi de stat.

- Refuzul de a mai face credite inconştient la bănci (dacă aş spune bănci cu capital străin, aş face un mare pleonasm).

- Refuzul, pe cât posibil, de a mai fi piaţă de desfacere pentru alte ţări. În loc de Carrefour, ce-ar fi să mergem la piaţă? Avantajele sunt multiple.

- Studiul mult mai atent al oricărei hârtii pe care urmează să o semnăm şi, implicit, să avem puterea de a refuza, dacă ne transformă, ca până acum, în sclavi.

- Refuzul de a mai merge la vot pentru a întruni vreo majoritate.

- Proteste puternice la orice lege nedreaptă şi în justiţie şi pe stradă. Am stat prea mult cu capul plecat. Am văzut taximetrişti care contestă pe loc amenzile pe care le primesc şi îi conving chiar şi pe poliţişti că sunt aberante.

- Refuzul de a îmbrăţişa vreun partid politic sau vreun om care face parte din vreun partid. Politica e 100% minciună şi manipulare iar mass-media e cel mai puternic aliat.

Sunt, evident, doar câteva exemple. Sunt premizele de la care trebuie să plecăm. Totul pleacă de la gândire, de la mentalitate, de la caracter. Sunt singurele lucruri pe care nu ni le pot lua. Nu am fost niciodată proşti. Doar creduli. În momentul în care cei care se uită la televizor sau de la geamul balconului la ceea ce fac alţii în stradă, dar ştiu, în adâncul sufletului ce au de făcut de acum încolo, nu doar pe stradă ci în orice situaţie, atunci vom avea o revoluţie. Atunci când conştiinţa ne va deschide ochii şi vom realiza cu toţii nu doar că suntem sclavi ci că suntem slugile sclavilor care au preferat, aproape dintotdeauna, să se aplece pentru un bici pe zi, în timp ce noi luăm 30.

O ALTFEL DE REVOLUŢIE I

Ai cui suntem, de fapt?

Când o piatră se ridică deasupra unui scut sau a unui baston e semn rău! Semn că după 22 de ani, omul îşi dă seama că n-a făcut nicio afacere. Au plecat ruşii, au venit americanii aşteptaţi de atâta timp. Cu alte metode de furt. Ne mai întrebăm de ce suntem o ţară de hoţi? Toţi am învăţat la şcoală cum am fost jefuiţi de zeci de naţii de-a lungul istoriei. Am asistat la toate formele de jafuri, de aceea. În acest nou context, suntem lipsiţi de orice producţie internă şi consumăm tot ceea ce ne bagă noii stăpâni pe gât. Muncim pentru ei, le plătim rate cu dobânzi enorme, îi lăsăm şi îi încurajăm să ne cumpere terenurile arabile, fabricile şi absolut tot ceea ce poate produce ceva. Implicit, ajungem să muncim pentru ei. Guvernul aproape că dă de pomană orice îi cere un investitor cu capital străin. Cu alte cuvinte preferă să stea degeaba şi să-i vină doar dobânda. E ca şi cum ai avea o sumă de bani şi nu-i investeşti. Preferi să-i duci la bancă şi să trăieşti din dobânda aia mizerabilă de 6-7%. Spuneţi-mi că nu sunt singurul care s-a gândit de mai multe ori cum ar fi să aibă o sumă de bani imensă şi ce ar face cu ea iar acest răspuns să nu vină instantaneu. Cam aşa au făcut şi toate guvernele noastre. Nu produc nimic. Produc alţii aici. Dar doar pentru ei şi plătesc o dobândă mică pe lângă profitul pe care îl fac. Apoi îţi vând ţie porumbul de floricele în supermarket la un preţ de trei ori mai mare decât cel cu care l-ai lua de la ţăranii noştri. Al lor se strică în hambare. Astfel el moare de foame, tu plăteşti mai mult, pentru alţii. Cumperi carne adusă din Ungaria, autostrăzile noastre costisitoare sunt făcute de germani din banii statului nostru, care, apropo, beneficiază doar de 4% dintr-o eventuală exploatare la Roşia Montană. Benzina nu mai e demult a noastră. De aceea e aşa scumpă. Exemplele pot continua la nesfârşit. Am spune că nu-i nimic rău în asta. Vin bani din afară. Dar munca noastră face profit tot pentru cei care au venit de afară şi consumăm tot ceea ce vine de afară. Nici maşini româneşti nu mai avem. Sunt ale francezilor. Aşa s-a creat un dezechilibru imens iar ai noştri iluştri conducători au tăiat din toate bugetele,  apoi au mărit taxele deja la un nivel inexplicabil. Aş putea spune...din comoditate. În tot acest timp, îţi susţii şi statul la perfuzii. Cu taxe insuportabile, cu salarii şi pensii tăiate. Aşa am ajuns chiar să finanţăm războaiele americanilor care se duc şi împart bombe prin toată lumea şi se iau la harţă cu oricine n-o lasă să ia tot. Cu preţul vieţilor a sute de mii de oameni. Asta ca să ne înţelegem cui suntem vânduţi şi pentru cine producem de fapt.

Mergând mai departe aş putea spune că avem o ţară PARADOXAL amărâtă, pentru că ştim cu toţii că aici sunt resurse mai mult decât suficiente pentru un trai mai mult decât decent. Gândiţi-vă, de exemplu că Iranul are munte şi deşert. Cu toate acestea, nivelul lor de trai este mai ridicat. Ar fi extraordinar dacă acest stat n-ar mai investi jumătate din buget în armată. Să nu mă înţelegeţi greşit! Iranul trebuie să facă asta, astfel va avea soarta Afganistanului, Kuweitului, Libiei, Irakului sau, poate cine ştie, şi mai rău: a Palestinei. Dar noi nu trebuie să facem asta. Nu trebuie să alegem părţi şi să ne vindem. Totuşi, am fost vânduţi. După ce a îngenunchiat populaţia, guvernul nostru  a luat bani cu dobândă de la acel circ numit FMI, pentru a plăti pensiile şi salariiile. Dar se termină şi banii aia, nu? Mergem deja pe o stradă cu un singur sens. Nu mai menţionăm că, în schimbul acelor bani, toţi investitorii străini agreaţi şi chiar recomandaţi (cuvântul e mult prea blând) de FMI obţin nişte facilităţi extraordinare. Practic primesc, nu cumpără. Nu vi se pare că ne-am întors puţin în feudalism?  Nu seamănă puţin cu domeniile dăruite prin provincii cucerite de imperii nobililor care finanţau puterea? De altfel, se ştie, istoria e ciclică, nu liniară.

În sfârşit!

Am pus mâna pe ea, în sfârşit!

Fluierând prin viaţă

S-a născut într-un cartier sărac al oraşului. I-a plăcut de mic fotbalul, dar cei mari nu prea îl lăsau să joace. Îl trimiteau în poartă şi-l dureau mingile trimise cu putere de copiii cu câţiva ani mai mari decât el. Când se strângeau prea mulţi, el era lăsat pe margine şi trimis după minge. Dacă se spărgea un geam, el era vinovat. S-a făcut mai mare. Acum juca "titular", dar nu prea se lipea mingea de el. A fost la clubul din oraş, dar a fost respins. De trei ori. Acum a dat de gustul vieţii. Îi place şi fotbalul, dar nu se lipeşte de el. A ajuns la liceu, dar nu prea i-a plăcut nici şcoala. S-a lăsat în clasa a 10-a de ea şi a terminat-o la seral. De muncă nu prea îşi găseşte. Un prieten de-al lui l-a sfătuit să facă o şcoală de arbitraj. "Cu o şpagă mică, poţi ajunge repede la Divizia C. Iei cât un salariu pe lună, la un meci". S-a dus cu teamă. Credea că nu va face faţă, dar, şi-a dat seama că acolo sunt cam toţi ca el. După trei ani, a ajuns în Divizia C. A dat 100 de euro şpagă şi a trecut cu brio testele fizice. Băiat inteligent, de altfel, a ochit echipele care trebuie ajutate. Nu e nevoie să fie corect. E mai mult decât suficient să arbitreze "adecvat". Ca să ajungă la B, trebuie să fie atent. I s-a şi spus la o şedinţă, la Bucureşti: "Dacă promovează echipa lui Nea Chichiţă, tu şi cu încă trei, vă duceţi în B, cu el. Trebuie doar să fii atent!". A băgat repede la cap. Domnul Chichiţă a fost mereu băiat bun. Când l-au alergat ţăranii aia de la Jilava, după meci, a pus bodzguarzii pe ei. A spus că-i dă şi un teren, la marginea Bucureştiului, dacă promovează. Dar trebuie să-l treacă pe numele altcuiva, "că se prind rechinii". În doi ani de zile, a promovat în Divizia B. Aici, Nea Chichiţă e prea mic, pe lângă ceilalţi. Banii sunt la alţii, acum îl sună chiar preşedintele Comisiei. Nici măcar nu trebuie să-şi mai facă el calcule. Fac alţii pentru el. El primeşte doar indicaţiile. Acum îşi poate întreţine familia, ba chiar îşi va termina şi casa construită pe terenul pe care l-a primit acum un an. S-a supărat odată, când i-a spus un preşedinte de club că Dumnezeu e sus şi vede tot. S-a gândit că poate rămâne în B şi să arbitreze corect. Nu doar o dată i s-a spus că este un arbitru bun. Dar a fost reţinut de la delegări pentru un fault în atac. 6 etape. O lună n-a primit niciun ban. Casa neterminată, rată la maşină şi o ameninţare care l-a întors repede din drumul său spre corectitudine: "Dacă faci pe deşteptul, în doi ani te laşi. Ori te scot, ori te adaptezi şi, poate ajungi într-o zi în lotul A". S-a apucat din nou de golănii. A dus trei echipe în prima divizie. Promovarea nu mai venea. Se duceau alţii, care aveau mai mult tupeu. S-a înrăit şi mai mult. A început să se imunizeze şi să facă japcă pe faţă. Era singura soluţie. N-avea cum să mai înoate împotriva curentului. A aşteptat ceva timp. A continuat cu acelaşi stil, chiar dacă, în unele oraşe devenise inamicul public numărul unu. Dar nu-i păsa. Avea deja o casă mare, o familie numeroasă, după ce şi-a terminat rata la maşină a vândut-o şi şi-a cumpărat un jeep, ba chiar avea şi un cont frumuşel în bancă. Nici că-i mai păsa prea mult dacă ajungea în A. Dar, când te aştepţi mai puţin, atunci vine! "Din sezonul următor, arbitrezi la A. Ai demonstrat, de-a lungul timpului, că eşti un arbitru talentat şi de valoare, care poate da un suflu nou arbitrajului din România". Nimeni nu i-a spus niciodată ceva mai frumos. A început să i se urce la cap: Certa jucătorii care protestau, se ducea după meciuri la comentatori să-i tragă la răspundere. La început, a arbitrat meciuri mici, apoi, a venit primul său meci mare: "Ai grijă că frânţii aia care vin în Bucureşti sunt răi. Tu să nu te laşi impresionat. Gazdele trebuie să câştige. Eliminări, penalty-uri, orice. Să nu-ţi fie teamă! Orice s-ar întâmpla, am eu grijă de tine, după aceea. Ai încredere în mine."...şi avea. Mereu a avut. Domnul preşedinte a fost mereu om de cuvânt. A intrat cu ceva emoţii. "Avea dreptate domnul preşedinte. Aştia mici nu se lasă. Îi las până la pauză. Şi-aşa au vreo câţiva cartonaşe galbene...Lasă că aştia de acasă nu-s proşti. Ştiu şi ei că doar trebuie să cadă în careu." În repriza a doua şi-a făcut treaba exemplar. A eliminat un jucător, a dat un penalty, a închis ochii la alte faze, la poarta cealaltă. A fost atent tot timpul şi nu şi-a lăsat asistenţii să-l deranjeze. El era şeful. A alergat mult. Mult mai mult decât o făcea în copilărie, când fugea după mingile trimise departe de "băieţii mari". E extenuat, dar are puterea să zâmbească în sine când se uită la tabelă: Dinamo - Gaz Metan 3-2.

P.S. O vorbă deşteaptă şi adevărată: Arbitrii sunt singurii din lume care te pot fura şi apoi beneficiază de o escortă a poliţiei să iasă din stadion(Ron Bolton, jucător de fotbal american)

Am revenit!

Scuze pentru pauza prelungită. Mi-am luat un concediu, fără plată, de vreo 3 săptămâni. Concediu de la viaţă, că de muncă nu prea am avut de unde. Acum însă, lucurile s-au schimbat. În bine, zic eu. M-am mutat la o chirie mai mult decât decentă şi m-am angajat în locul unde aspiram de mult să ajung. Aşa că, tot răul spre bine. Zilele astea, va reveni la normal şi blogul.

Fire Flower

Întotdeauna am fost pasionat de programele de editare video. Mi se pare o formă de artă modernă. Fără ele, filmele, emisiunile, videoclipurile, reclamele n-ar mai fi atractive. Din păcate, sunt doar un începător cu idei multe. Iată însă un argument puternic pentru a învăţa şi stăpâni aceste programe (măcar Premiere, After Effects şi Photoshop), pentru a-ţi putea pune în practică ideile. Clipul de mai jos este realizat în After Effects. Iată ce se poate face cu o idee şi o filmare care nu durează mai mult de 10 secunde! Să-mi spună cineva că nu e artă să creezi aşa ceva, practic, din nimic :)

Uită de țigări! E mult mai simplu decât crezi!

Acum vreo câteva luni, o colegă și prietenă mi-a recomandat o carte. O carte care...te lasă de fumat. Nu, nu îți va spune că fumatul îți face rău, că te face impotent sau că-ți distruge plămânii. Ba chiar te va încuraja să fumezi în timp ce citești. Va lucra doar la nivel de subconștient, iar atunci când o termini, dacă ai citit cu atenție, te vei mira că nu mai simți nevoia de țigară. Nu vei avea nevoie de voință (poate doar de puțină precauție), ci doar să fii hotărât să te lași de fumat. Oricum, după ce vei citi, nu vei mai găsi absolut niciun motiv să o faci. Știu că pare incredibil, așa a părut și pentru mine, mai ales că, în general, sunt un tip sceptic. Ei bine, după ce am citit-o, m-am lăsat. Din păcate, după o săptămână m-am reapucat, pentru că, văzând cât de ușor e să te lași, mi-am spus că mă pot lăsa oricând. Să nu faceți și voi greșeala asta! Acum o citesc din nou și n-am nici cea mai mică îndoială că mă voi lăsa. Sunt doar 180 de pagini, pe care le poți citi în două zile. De fapt, e recomandat să nu te întinzi pe mai mult de 4-5 zile, pentru că riști să uiți esențialul. În timp ce veți citi și veți fuma, vă veți spune în sine: "Doamne, cât de fraier sunt! Mi-e scârbă de țigară, nu mai vreau. Gata, m-am săturat!". Apoi, ușor-ușor, vei fuma forțat, doar pentru că autorul îți recomandă asta și vei ajunge să simți țigara ca pe o povară, ca pe o obligație. La final, când vei stinge ultima țigară, vei simți un sentiment extraordinar de ușurare. Nu vei suferi, nu te vei chinui. Te vei simți eliberat. Lăsați scepticismul la o parte și încercați! N-aveți nimic de pierdut. Cartea este scrisă de Allen Carr și se numește "În sfârșit, nefumător". O puteți downloda de aici , o puteți lua, în format audio, de aici, sau o puteți citi online, aici. Aștept commenturile voastre după ce ați citit-o. Ce e și mai bun la cartea asta, este că-ți vei rezolva cu ajutorul ei mai multe aspecte legate de viața ta, în general. În acea perioadă, în care citiți cartea, vă recomand să vă relaxați și să învățați multe din superfilmul Thank you for smoking. Este un film senzațional, în care veți vedea de ce companiile de țigări au atât succes și cum te fac să te apuci de fumat, chiar inconștient. Sau mai bine spus, datorită cui.

10 MOTIVE SĂ NU TE APUCI DE PRESĂ

O prietenă bună mă bate la cap de vreun an de zile că vrea să se apuce de jurnalism. Nu de școală, ci de meserie. Sigur, în afară de faptul că nu poți pocni din degete și să devii peste noapte jurnalist, nici măcar cu școlile noastre care îți iau banii și te învață numai tâmpenii, aveți aici 10 motive să vă luați gândul. Cei care lucrează deja în presă, vor fi, cu siguranță, de acord cu mine, iar cei care vor să se apuce acum, ar fi bine să se gândească mai bine. Poate reușesc să mai salvez niște suflete, după principiul: "Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!" :))

1. Viață personală 0

Luați-vă adio de la timpul liber, de la eventuale alte proiecte și de la serile petrecute, în liniște, în sânul familiei! Indiferent de domeniul unde activați (radio, tv, presă scrisă, online), jurnalismul este un full-time job la puterea a doua, iar telefonul, calculatorul, televizorul și internetul se vor transforma, peste noapte, din metode de relaxare în cerințe obligatorii ale noii tale slujbe. Ca să poți informa, trebuie să fii de două ori mai informat. Rudele și prietenii vor da din ce în ce mai greu de tine, pentru că butonul roșu de la telefon va fi mai utilizat decât cel verde.

2. Program infernal

Dacă cineva crede că această meserie se face ca oricare alta, cu 8 ore pe zi, eventual cu weekenduri libere, se înșeală amarnic! Niciodată nu vei sta sub 10 ore la serviciu și niciodată nu vei avea mai mult de două weekenduri libere pe lună. De asemenea, vei vedea că vei suferi de amnezie parțială, iar totul va culmina cu întrebarea pusă din ce în ce mai des: "Ce zi este azi?".

3. Merite minimalizate și reatribuite

Poți să dai de cel mai tare subiect, să scrii cel mai bun articol din istoria presei, să faci cea mai tare emisiune, să ai o idee originală, întotdeauna se va găsi cineva care să strâmbe din nas. Dacă ești reporter, redactorul îți va modifica materialul, dacă ești redactor, un editor îți va schimba sensul și îți va spune că nu se înțelege prea bine ce ai vrut să spui, un editor general va prelua materialul și va adăuga câteva fraze pentru a-l integra în linia editorială a instituției, dar și lucrarea editorului general va fi modificată de un redactor-șef, iar directorul de programe / directorul editorial, etc va fi apreciat de șeful cel mare pentru inițiativa ta. De fapt, și el se va lauda cu articolul, mai departe. Nu e vorba că n-ai fost destul de explicit / inovativ / inspirat. Cu cât materialul tău este mai bun, cu atât mai mulți superiori vor încerca să-și pună amprenta pe lucrarea ta. Va rezulta o cu totul altă știre, cu un alt sens. Rămâne doar subiectul găsit de tine, dar "schingiuit" zdravăn. E valabil pentru orice post sau funcție dintr-o instituție mass-media.

4. Limba română - prima victimă

Dacă te-ai hotărât să te angajezi într-o instituție mass-media, cu siguranță te simți stăpân pe "relația" ta bună cu limba română, pe care o stăpânești fără probleme, ba chiar, în unele cazuri, ești mândru / mândră de acest lucru, ei bine, află că nu există prea multe domenii în țara asta, unde limba română să fie mai "faultată" ca în presă. Da, știu că pare greu de crezut, dar vei descoperi cu stupoare că virgula și gerunziul sunt dușmanii audiențelor / afișărilor / cititorilor, că expresiile vulgare și forțate precum și jargoanele atrag și trebuie folosite din abundență, că anumite cuvinte compuse pe loc reprezintă rețeta succesului, etc. Dacă nu mă credeți, urmăriți cu atenție televiziunile cu cea mai mare audiență sau citiți ziarele cu cel mai mare tiraj. Veți descoperi că toate parcă se adresează doar oamenilor cu studii medii, maneliștilor, inculților. Asta pentru că așa este. Ca să mă înțelegeți mai bine, o frază de genul "Năstase și-a achiziționat din bani publici, prin tertipuri financiare și politice, o casă în valoare totală de 2 milioane de euro" se va transforma în "După ce i-a transmis lui Băsescu că poate să vină să-i numere ouăle, Năstase-7 case i-a tras-o statului român de 2 milioane de ori". Asta ca să înțeleagă și pătura socială de care scriam mai sus. Scriam și într-un post anterior: instituțiile mass-media nu-și permit să facă educație pe banii lor, ci se adaptează cerințelor publicului, iar în România, știm bine ce public avem. Te vei trezi că în loc să te exprimi, va trebui să te cobori la nivelul celor care te citesc / ascultă.

5. Dușmani, critici

Dacă scrii despre un om politic de bine vei catalogat drept "sclavul și șpăgarul lui". Dacă scrii de rău, vei fi catalogat drept "sclavul și șpăgarul celorlalți", dacă ești comentatorul unui meci, ambele părți vor spune că ții cu cealaltă echipă, indiferent de ce ai spune.

6. Perspective mici

"Să devin cunoscut" sau "Să am un cuvânt de spus" sau "Să mă exprim liber" sunt câteva gânduri cu care pornești la drum. Ei bine, uită de ele! Vei ajunge cunoscut sau vei promovat doar dacă faci ce ți se spune, dacă aperi interesele superiorilor și dacă nu deranjezi pe nimeni. Dacă pleci la drum cu asemenea gânduri însă (logice, de altfel), sigur o vei face.

7. Salarii mici

S-a creat un mit despre faptul că oamenii din presă sunt plătiți bine. Nimic mai fals: salariile medii nu le depășesc pe cele din medicină, învățământ, IT, financiar-bănci, etc. Există sigur și excepții, dar atât de puține încât nu fac altceva decât să întărească regula. Gândește-te, totuși, că în domeniile enumerate mai sus, există un program de 8 ore și, în general, weekenduri libere, pe când aici...citește punctul 2, din nou!

8. Drepturile de autor

Managerii trusturilor de presă au găsit, fără excepție, un truc pentru a scăpa de impozitele la stat: drepturile de autor. O măsură legală, în urma căreia doar tu ai de pierdut. Asta pentru că vei primi salariul minim pe cartea de muncă, iar restul pe drepturi de autor. Vei descoperi dezavantajele evidente în momentul în care vrei să-ți faci un credit și la pensie. Mai mult, contractele de drepturi de autor sunt semnate cu terțe părți, de obicei pe perioadă determinată. Aceste terțe părți nu-și asumă absolut nicio responsabilitate pentru nerespectarea contractului, pentru că-și pun clauze pe care ești obligat să le semnezi. Telesport tocmai se află în faliment, iar oamenii au de primit zeci de milioane în urma contractelor de drepturi de autor. Dacă vrei să vezi ce s-a întâmplat, citește detalii aici și aici. De curând, statul român a hotărât să impoziteze și drepturile de autor, dar, fiți fără grijă, managerii vor găsi soluții la fel de "bune". Aceste instituții, de exemplu, s-au grăbit să ia repede măsuri: 

http://www.reportervirtual.ro/2010/07/adevarul-taie-165-din-drepturile-de-autor.html

http://www.reportervirtual.ro/2010/07/tensiuni-si-posibile-taieri-de-salarii-in-antene.html

http://www.reportervirtual.ro/2010/08/venituri-cu-33-mai-mici-pentru-angajatii-romaniei-libere.html

http://www.paginademedia.ro/2010/07/evz-scade-salariile-cu-pana-la-15/

http://www.paginademedia.ro/2010/07/sanoma-taie-15-din-salarii-si-trece-tot-pe-cartile-de-munca/

Realitatea Media nu s-a grăbit și a găsit modalități mult mai inteligente:
http://www.reportervirtual.ro/2010/08/contractul-de-sclav-de-pe-plantatia-lui-sov.html

9. Nesiguranța locului de muncă

Nu îți face iluzii că odată intrat în presă ți se deschid toate orizonturile! Presa de azi nu reprezintă nimic altceva decât un business. Nu contează cât de talentat, cunoscut sau original ești. Dacă business-ul nu merge, rămâi pe drumuri. Vei descoperi că el al naibii de greu să ajungi în altă parte, pentru că angajările se fac pe baza "cercurilor închise". Un director, un manager, un redactor-șef va prefera să angajeze întotdeauna oameni cu care a mai lucrat și va trece cu vederea oamenii de pe piață. Dacă nu mă credeți, citiți posturile unor alți oameni cel puțin la fel de avizați aici, aici, aici sau aici Dacă după câțiva ani te vei trezi că locul unde ai lucrat nu mai există, te vei trezi că nu ai unde să te duci, că vei fi refuzat și, cel mai grav, că, după ani de zile în care ai investit tot pentru a te forma și a progresa în meseria asta, nu știi să faci nimic altceva.

10. Părerea celor din branșă

Dacă nu te-am convins eu, întreabă pe oricine lucrează în acest domeniu, dă-i să citească acest post și vei vedea că va fi, în proporție de peste 90%, de acord cu mine.

TV 6

Am ajuns acum vreo trei luni sã lucrez pentru un proiect mic, dar extrem de ambițos. Proiectul se numește TV6 și este, deocamdată, o televiziune online, destinatã în primul rând locuitorilor sectorului 6.  Nu vã gândiți la vreun CNN local, dar nici la un OTV, pe la începuturi. Este o rampã de lansare excelentã pentru tineri talentați, atât timp cât cineva e acolo sã-i ghideze și cam asta am fãcut eu acolo douã luni, timp în care am ocupat funcția de Producãtor General. Știind că proiectul este abia la început, mă așteptam să nu găsesc nimic pe acolo, așa că mare mi-a fost surpriza: o forfotă de nedescris și o medie de vârstă ce nu depășește 23 de ani. Chiar se muncea! Mi-am spus că mi-aș fi dorit și eu să fi existat un asemenea proiect atunci când m-am apucat eu de presă. Treceam peste niște etape mult mai repede. Cu resurse minime, cu câțiva oameni puși în posturi cheie, printre care mă număram și eu, dar și cu inițiative de lăudat, în special campanii și organizări de evenimente, TV 6 a reușit, într-un timp record să se facă extrem de cunoscută în sectorul 6. Grila acoperă toate evenimentele importante din sector, cu jurnale de știri bine împachetate, iar acesta e meritul redactorului șef de acolo, Alexandra Duțulescu, dar și a tinerilor care se urcă de dimineață în mașină și își pun "radarele" în funcțiune prin tot sectorul. Gândiți-vă că știrile sunt făcute la fața locului! Spontan! Nu există ponturi sau agenții de presă. Ăsta e jurnalism pur, iar copiii de acolo nu pot decât să crească. Există un pachet vast de emisiuni, departament de care am răspuns împreună cu Alina Cândea. Majoritatea tinerilor de acolo nici nu știau cu ce se mănâncă televiziunea, dar au fost "împinși" pe sticlă și majoritatea au reușit. Și-au dat seama că le place, iar rezultatele au început să apară. M-a impresionat receptivitatea patronilor dar și a oamenilor care lucrează acolo, dornici să muncească, să învețe și să experimenteze. TV 6 este încă un experiment, dar se pregătește de următorul pas: Să intre pe cablu. Atunci, experimentul va deveni o certitudine. Acela este adevăratul examen de licență pentru "micii jurnaliști" de acolo. Indiferent dacă va lua sau nu examenul de maturitate sau nu, TV 6 dă o lecție de jurnalism și de viață, lecție predată mai bine decât în școlile noastre prăfuite sau în marile trusturi de presă, care își bat joc de angajați. Succes TV 6!

DARE

Un videoclip pe care l-am găsit pe facebook, într-unul dintre update-urile prietenilor mei. Îmi cer scuze celui care l-a postat, pentru că nu mai știu la cine l-am văzut, dar îl felicit pentru alegere. Mie mi s-a făcut pielea de găină când l-am văzut. O reclamă la o firmă de îmbrăcăminte (nu știu ce bani și-a luat creatorul, dar pot spune că prea puțini, indiferent de sumă), care spune totul despre viață, sau mai bine spus despre atitudinea pe care trebuie să o ai. Just DARE! Enjoy!