Se afișează postările cu eticheta televiziune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta televiziune. Afișați toate postările

joi, 19 august 2010

TV 6

Am ajuns acum vreo trei luni sã lucrez pentru un proiect mic, dar extrem de ambițos. Proiectul se numește TV6 și este, deocamdată, o televiziune online, destinatã în primul rând locuitorilor sectorului 6.  Nu vã gândiți la vreun CNN local, dar nici la un OTV, pe la începuturi. Este o rampã de lansare excelentã pentru tineri talentați, atât timp cât cineva e acolo sã-i ghideze și cam asta am fãcut eu acolo douã luni, timp în care am ocupat funcția de Producãtor General. Știind că proiectul este abia la început, mă așteptam să nu găsesc nimic pe acolo, așa că mare mi-a fost surpriza: o forfotă de nedescris și o medie de vârstă ce nu depășește 23 de ani. Chiar se muncea! Mi-am spus că mi-aș fi dorit și eu să fi existat un asemenea proiect atunci când m-am apucat eu de presă. Treceam peste niște etape mult mai repede. Cu resurse minime, cu câțiva oameni puși în posturi cheie, printre care mă număram și eu, dar și cu inițiative de lăudat, în special campanii și organizări de evenimente, TV 6 a reușit, într-un timp record să se facă extrem de cunoscută în sectorul 6. Grila acoperă toate evenimentele importante din sector, cu jurnale de știri bine împachetate, iar acesta e meritul redactorului șef de acolo, Alexandra Duțulescu, dar și a tinerilor care se urcă de dimineață în mașină și își pun "radarele" în funcțiune prin tot sectorul. Gândiți-vă că știrile sunt făcute la fața locului! Spontan! Nu există ponturi sau agenții de presă. Ăsta e jurnalism pur, iar copiii de acolo nu pot decât să crească. Există un pachet vast de emisiuni, departament de care am răspuns împreună cu Alina Cândea. Majoritatea tinerilor de acolo nici nu știau cu ce se mănâncă televiziunea, dar au fost "împinși" pe sticlă și majoritatea au reușit. Și-au dat seama că le place, iar rezultatele au început să apară. M-a impresionat receptivitatea patronilor dar și a oamenilor care lucrează acolo, dornici să muncească, să învețe și să experimenteze. TV 6 este încă un experiment, dar se pregătește de următorul pas: Să intre pe cablu. Atunci, experimentul va deveni o certitudine. Acela este adevăratul examen de licență pentru "micii jurnaliști" de acolo. Indiferent dacă va lua sau nu examenul de maturitate sau nu, TV 6 dă o lecție de jurnalism și de viață, lecție predată mai bine decât în școlile noastre prăfuite sau în marile trusturi de presă, care își bat joc de angajați. Succes TV 6!