Fluierând prin viaţă

S-a născut într-un cartier sărac al oraşului. I-a plăcut de mic fotbalul, dar cei mari nu prea îl lăsau să joace. Îl trimiteau în poartă şi-l dureau mingile trimise cu putere de copiii cu câţiva ani mai mari decât el. Când se strângeau prea mulţi, el era lăsat pe margine şi trimis după minge. Dacă se spărgea un geam, el era vinovat. S-a făcut mai mare. Acum juca "titular", dar nu prea se lipea mingea de el. A fost la clubul din oraş, dar a fost respins. De trei ori. Acum a dat de gustul vieţii. Îi place şi fotbalul, dar nu se lipeşte de el. A ajuns la liceu, dar nu prea i-a plăcut nici şcoala. S-a lăsat în clasa a 10-a de ea şi a terminat-o la seral. De muncă nu prea îşi găseşte. Un prieten de-al lui l-a sfătuit să facă o şcoală de arbitraj. "Cu o şpagă mică, poţi ajunge repede la Divizia C. Iei cât un salariu pe lună, la un meci". S-a dus cu teamă. Credea că nu va face faţă, dar, şi-a dat seama că acolo sunt cam toţi ca el. După trei ani, a ajuns în Divizia C. A dat 100 de euro şpagă şi a trecut cu brio testele fizice. Băiat inteligent, de altfel, a ochit echipele care trebuie ajutate. Nu e nevoie să fie corect. E mai mult decât suficient să arbitreze "adecvat". Ca să ajungă la B, trebuie să fie atent. I s-a şi spus la o şedinţă, la Bucureşti: "Dacă promovează echipa lui Nea Chichiţă, tu şi cu încă trei, vă duceţi în B, cu el. Trebuie doar să fii atent!". A băgat repede la cap. Domnul Chichiţă a fost mereu băiat bun. Când l-au alergat ţăranii aia de la Jilava, după meci, a pus bodzguarzii pe ei. A spus că-i dă şi un teren, la marginea Bucureştiului, dacă promovează. Dar trebuie să-l treacă pe numele altcuiva, "că se prind rechinii". În doi ani de zile, a promovat în Divizia B. Aici, Nea Chichiţă e prea mic, pe lângă ceilalţi. Banii sunt la alţii, acum îl sună chiar preşedintele Comisiei. Nici măcar nu trebuie să-şi mai facă el calcule. Fac alţii pentru el. El primeşte doar indicaţiile. Acum îşi poate întreţine familia, ba chiar îşi va termina şi casa construită pe terenul pe care l-a primit acum un an. S-a supărat odată, când i-a spus un preşedinte de club că Dumnezeu e sus şi vede tot. S-a gândit că poate rămâne în B şi să arbitreze corect. Nu doar o dată i s-a spus că este un arbitru bun. Dar a fost reţinut de la delegări pentru un fault în atac. 6 etape. O lună n-a primit niciun ban. Casa neterminată, rată la maşină şi o ameninţare care l-a întors repede din drumul său spre corectitudine: "Dacă faci pe deşteptul, în doi ani te laşi. Ori te scot, ori te adaptezi şi, poate ajungi într-o zi în lotul A". S-a apucat din nou de golănii. A dus trei echipe în prima divizie. Promovarea nu mai venea. Se duceau alţii, care aveau mai mult tupeu. S-a înrăit şi mai mult. A început să se imunizeze şi să facă japcă pe faţă. Era singura soluţie. N-avea cum să mai înoate împotriva curentului. A aşteptat ceva timp. A continuat cu acelaşi stil, chiar dacă, în unele oraşe devenise inamicul public numărul unu. Dar nu-i păsa. Avea deja o casă mare, o familie numeroasă, după ce şi-a terminat rata la maşină a vândut-o şi şi-a cumpărat un jeep, ba chiar avea şi un cont frumuşel în bancă. Nici că-i mai păsa prea mult dacă ajungea în A. Dar, când te aştepţi mai puţin, atunci vine! "Din sezonul următor, arbitrezi la A. Ai demonstrat, de-a lungul timpului, că eşti un arbitru talentat şi de valoare, care poate da un suflu nou arbitrajului din România". Nimeni nu i-a spus niciodată ceva mai frumos. A început să i se urce la cap: Certa jucătorii care protestau, se ducea după meciuri la comentatori să-i tragă la răspundere. La început, a arbitrat meciuri mici, apoi, a venit primul său meci mare: "Ai grijă că frânţii aia care vin în Bucureşti sunt răi. Tu să nu te laşi impresionat. Gazdele trebuie să câştige. Eliminări, penalty-uri, orice. Să nu-ţi fie teamă! Orice s-ar întâmpla, am eu grijă de tine, după aceea. Ai încredere în mine."...şi avea. Mereu a avut. Domnul preşedinte a fost mereu om de cuvânt. A intrat cu ceva emoţii. "Avea dreptate domnul preşedinte. Aştia mici nu se lasă. Îi las până la pauză. Şi-aşa au vreo câţiva cartonaşe galbene...Lasă că aştia de acasă nu-s proşti. Ştiu şi ei că doar trebuie să cadă în careu." În repriza a doua şi-a făcut treaba exemplar. A eliminat un jucător, a dat un penalty, a închis ochii la alte faze, la poarta cealaltă. A fost atent tot timpul şi nu şi-a lăsat asistenţii să-l deranjeze. El era şeful. A alergat mult. Mult mai mult decât o făcea în copilărie, când fugea după mingile trimise departe de "băieţii mari". E extenuat, dar are puterea să zâmbească în sine când se uită la tabelă: Dinamo - Gaz Metan 3-2.

P.S. O vorbă deşteaptă şi adevărată: Arbitrii sunt singurii din lume care te pot fura şi apoi beneficiază de o escortă a poliţiei să iasă din stadion(Ron Bolton, jucător de fotbal american)